Vechimea aşezărilor omeneşti pe teritoriul comunei Poiana Ilvei este cu mult mai mare decât cea înscrisă în primele atestări documentare. Viaţa umană în bazinul superior al Someşului Mare îşi are începutul în epoci îndepărtate, răsfrângându-se cu siguranţă şi asupra teritoriului din care face parte şi Poiana Ilvei. Dovezi autentice despre existenţa vieţii umane pe aceste meleaguri sunt vestigiile arheologice descoperite în timp în „arhiva nescrisă” a pământului.

Faptul că satele Poiana Ilvei, Măgura Ilvei şi Ilva Mare au fost înfiinţate oficial de către comandamentul militar înainte de confirmarea imperială este atestat de „Procesul verbal di 5 noiembrie 1770”. După cele înscrise în procesul – verbal amintit, rezultă că organizarea administrativă a satului Poiana Ilvei a fost încheiată înainte de anul 1770, rămânând aşa până în zilele noastre.

În sprijinul afirmaţiei că localitatea Poiana Ilvei a luat naştere ca sat independent înainte de 1770 vin şi alte argumente şi anume faptul că a fost cooptată între comunele grănicereşti la scurt timp după conscripţia militară din 1763/1764. Nu se cunoaşte cu exactitate anul deoarece documentele Regimentului de la Năsăud au fost arse în anul 1849 de către revoluţionarii unguri. În situaţia dată ne ajută acest proces – verbal, din 5 noiembrie 1777, salvat în împrejurări miraculoase. Mai mult, în anul 1767, 15 decembrie, cu ocazia vizitei episcopului Athanasie Rednic n Poiana, acest sat era comună independentă cu numele Sâniosif.

În anul 1957 se desfiinţează comuna Poiana Ilvei şi trece la  Măgura Ilvei, fiind sat aparţinător  noii unităţi administrative până în anul 2003, când în urma referendumului organizat în cele două localităţi, localitatea  Poiana Ilvei redevine comună de sine stătătoare.